Termenul port derivă din latinul portus, care înseamnă poartă. Porturile sunt zone de interfață între doua tipuri de domenii de transport de marfă sau pasageri - domeniul terestru și domeniul maritim. Porturile s-au dezvoltat legate direct de apă, motiv pentru care, din punct de vedere istoric, cea mai importantă caracteristică a lor este accesul facil la un corp de apă navigabil (canal, râu, lac, mare, ocean). De-a lungul timpului, porturile s-au dezvoltat continuu pentru a oferi servicii specifice pentru nave (dane, docuri, canale, reparații etc.) și servicii specifice pentru mărfuri (depozitare, acces la alte sisteme de distribuție etc.)
Pentru problematica studiului curent, se consideră că localizarea specifică a portului propriu-zis, în orașul-port, este explicită în zonele portuare. Zonele portuare au fost prin tradiție componente esențiale ale orașelor-port și s-au dezvoltat de obicei în imediata apropiere a centrului orașului, concentrând funcțiunile economice și de transport. Orașele-port sunt, prin intermediul zonelor portuare, componente esențiale ale oricărui lanț de distribuție (local, regional sau global), ca puncte de convergență ale sistemelor de transport terestru și maritim, care îi definesc zona de influență în teritoriu.
Fronturile la apă urbane sunt acele porțiuni ale orașului-port care comunică fizic, în mod direct, cu apa, formând o interfață între sistemul local antropic (orașul-port) și sistemele naturale acvatice (canal, râu, lac, mare sau ocean) din vecinătatea imediată. Delimitarea geografică este diferită în fiecare caz, pentru că frontul la apă cuprinde zone din toate cele trei forme de organizare spațială (uscat, țărm și apă) în proporție variabilă, în funcție de topografia terenului, de funcțiunea urbană dominată și de percepția apei în accepțiunea locală colectivă.
Frontul la apă urban nu reprezintă o limită între două sisteme, ci o suprafață de teren, un teritoriu al orașului-port aflat în contact cu un corp de apă major; din acest punct de vedere, studiul prezent definește frontul la apă urban ca un subsistem al orașului-port. Într-o exemplificare simplificată, pur geometrică, se consideră că frontul la apă urban este o fâșie de teren de-a lungul apei, definită prin lungime și lățime. În acest sens, lungimea frontului la apă urban este chiar lungimea corpului de apă la contactul direct cu orașul-port, iar lățimea (sau adâncimea) frontului la apă urban reprezintă nivelul de penetrație în orașul-port, exprimat de influența apei. Deși lățimea variază, se consideră că limita către orașul-port a frontului la apă urban este dată de limita de vizibilitate directă a apei.
În sensul cercetării din lucrarea de față, frontul la apă urban (urban waterfront) este o noțiune de origine anglo- saxonă, care delimitează în principiu porțiunea de teren urban de la marginea unei ape. Deși apariția pe harta cercetării a acestei noțiuni este datorată experimentelor urbane reușite din America de Nord, există numeroase alte echipe de studiu importante la nivel global. Pentru a expune modul în care frontul la apă (urban) este recunoscut în comunitatea planificatorilor urbani, s-au selectat mai jos câteva definiții care oferă o imagine relevantă asupra acestuia.
Demersul de cercetare are ca scop extragerea, prin analiza aplicată, a elementelor care definesc dezvoltarea fronturilor la apă urbane în orașul port contemporan. Pentru a stabili cu exactitate întinderea lucrării de cercetare, este necesară identificarea clară a obiectului studiului (fronturile la apă urbane), prin:
Evidența faptului că dezvoltarea frontului la apă urban progresează ne-linear (în salturi) și că deseori mărește inechitățile sociale sugerează scepticism privind sensul modern al dezvoltării urbane, în sensul în care acesta implică necondiționat îmbunătățiri față de trecut. Paradigmele politice moderne, mai ales neoliberalismul, nu sunt un panaceu universal, pentru că își au originea în era industrială timpurie, care acum aparține etapei incipiente a dezvoltării frontului la apă urban. De aceea, este important să trecem dincolo de discursul public al actorilor implicați, pentru analiza datelor obiective ale operațiunilor urbane actuale, în comparație cu cele trecute. Contextul și resursele s-au schimbat radical de la începutul crizei globale din 2007/ 2008, atât în Europa cât și în America, iar dezvoltarea urbană la inițiativă exclusiv privată este acum de domeniul trecutului. În multe cazuri statul a trebuit să își reafirme rolul de lider în investiții și dezvoltare, ceea ce conduce inevitabil la modificarea strategiei de planificare urbană.
O altă provocare importantă pentru frontul la apă urban este relaționarea domeniilor științifice și sociale, care se ramifică în două problematici. În primul rând, este vorba de dinamica implicațiilor de mediu ale fronturilor la apă din orașele-port post-industriale, ca și ale modelelor de dezvoltare care le-au transformat; în al doilea rând, este vorba de posibilitatea asigurării durabilității fronturilor la apă urbane, menținându-le în același timp echitabile din punct de vedere social și viabile din punct de vedere economic.
